Dacă tot e la modă să comentăm “evenimentele” zilei, cam aceștia sunt cei doi bani pe care-i arunc către înregistrările și articolele din presa de azi:
Înregistrarea cu acest personaj, Ion Duvac, scoate la iveală o situație pe care am făcut-o publică cu multe ocazii: profesia noastră de psiholog este căpușată de personaje dubioase, cu moralitate îndoielnică și profesionalism discutabil. Respectivul, spre exemplu, fără nicio experiență în mediul clinic (spitalicesc), organizează cursuri de psihooncologie prin care se presupune că formează profesioniști în domeniul sănătății. Eu și colegii mei, cu experiență de zeci de ani în oncologie, suntem obligați acum să-i plătim acestui individ și altora asemenea lui ca să ne luăm „dreptul” de a deservi pacienții oncologici. E doar un exemplu, oferta „educațională” a unor astfel de personaje întâlnindu-se în toate specialitățile și domeniile psihologiei, cu largul concurs al structurilor Colegiului Psihologilor din România.
Regulamente făcute peste noapte de o autoritate profesională care funcționează pe principiul „nu întrebi găina cum îi faci cotețul” impun cursuri, supervizări și formări neacreditate academic de ARACIS, baterii de teste pe bani, timbre profesionale și altele asemenea. Toate acestea sunt doar mijloace de a băga mâna în buzunarele colegilor, fără vreun efect demonstrat în creșterea calității serviciilor acordate pacienților și clienților.
Pentru că noi, psihologii din sistemul sanitar, dar și ceilalți psihologi din structurile diverselor ministere, am încercat tot timpul să ținem sus standardele profesionale, am fost dezavantajați și blocați în activitate. Totul a culminat cu nerecunoașterea gradelor profesionale, a vechimii sau a avizelor și expertizelor eliberate, sau chiar cu interzicerea dreptului de a candida la structurile de conducere ale colegiului, ca la alegerile trecute. Astfel de abuzuri au deschis drumul personajelor dubioase, precum cel pe care-l auziți în înregistrări, către structurile de conducere ale profesiei.
Fac un apel la colegii mei din țară să candideze anul acesta la funcțiile din CPR, ca să oferim alternative oneste în locul celor care se tot rotesc pe scaune de 3-4 mandate încoace! Haideți să ne luăm colegiul înapoi și să facem curățenie în profesie, iar mai apoi să punem cu toții umărul la dezvoltarea unor standarde profesionale care să cearnă impostorii, ghicitoarele și vracii puși pe căpătuială!

Psih. Radu Nastasă
Organizația Profesională a Psihologilor Medicali din Sistemul Sanitar “Psy-Hospital”

Folosiți formularul de contact sau lăsați in comentariu pentru a intra în legătură cu noi.

Nastasă Dumitru-Radu

Psiholog clinician la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț din septembrie 2004 2004-2022 - psiholog principal Secția Oncologie 2022-prezent - psiholog principal Secția Anestezie și Terapie Intensivă

Leave A Comment