Domnule Ministru al Sănătății,

Domnule Ministru al Muncii

Domnilor parlamentari,

Subsemnații, psihologi angajați în sistemul sanitar din România, în baza Legii 213 din 2004, art.6, litera b), solicităm intervenția și sprijinul dumneavoastră privind disponibilitatea domniilor voastre de a accepta un dialog cu reprezentanții noștri, psihologi angajați ai MS, membri activi ai echipelor terapeutice din spitalele din România. Acest demers este determinat de necesitatea protejării statutului nostru profesional în fața acțiunilor exercitate sistematic de forurile decizionale ale Colegiului Psihologilor din România (CPR) dar și de discuțiile pe propunerea de lege a salarizării. Printre abuzurile care subminează actul medical și drepturile pacienților, amintim:

1. Introducerea timbrelor profesionale pentru validarea rapoartelor de evaluare psihologică, validare rezervată exclusiv cabinetelor private, contra cost, psihologilor angajați în sistemul santiar nerecunoscându-li-se calitățile și competențele profesionale iar actele emise de către aceștia nefiind recunoscute de către CPR si de comisiile/instituțiile publice care au fost informate de obligativitatea timbrării. (vezi Hotărârea nr. 3/2013 emisă de Colegiul Psihologilor din România)

2. Încălcarea la alegerile trecute a dreptului nostru de a candida la funcții în cadrul CPR prin introducerea obligativității de a deține cabinet privat, considerându-se ca statutul de angajat ca psiholog într-un spital nu este de-ajuns, cu încălcarea Legii 213, art. 6, litera b: Exercitarea profesiei de psiholog se desfăşoară:
a) în sectorul privat, în regim salarial, sau independent cu drept de liberă practică, potrivit dispoziţiilor
prezentei legi şi ale altor reglementări şi acte normative în vigoare;
b) în sectorul public, în care psihologii au, după caz, statutul de funcţionar public, cadru didactic şi alte
funcţii, potrivit prevederilor legilor speciale şi regulamentelor sau statutelor instituţiei respective.

3. Practica abuzivă privind condiționarea accesului la supraspecializare psihooncologie de absolvirea unor cursuri private, organizate contra cost de entități agreate în mod discreționar de către CPR, deși aceștia nu dețin expertiza clinică necesară și nici experiență practică în lucrul cu pacienții oncologici. Acest lucru nu reprezintă în fapt nimic mai mult decât ocolirea sistemului academic care este reprezentat de ME și ARACIS și subordonarea educației unor organisme private, sau mai corect sus, subordonarea formării profesonale profitului.

4. Conflictul de interese major în achiziția și utilizarea instrumentelor de evaluare psihologică
La cele de mai sus se adaugă și prezența în structurile de conducere și în comisiile metodologice ale CPR a unor persoane direct implicate în comercializarea testelor psihologice. Această situație, de o gravitate extremă, este documentată inclusiv prin investigații jurnalistice (precum cele care vizează legăturile dintre factori de decizie din CPR și distribuitorii de teste). Astfel, metodologiile sunt adaptate intereselor comerciale și sunt impuse standarde de evaluare care forțează spitalele, unități publice, să achiziționeze platforme de testare scumpe, comercializate de firme aflate în sfera de influență a decidenților CPR, fără nici o legătură cu necesități clinice obiective din spitale.

5. Toate demersurile de mai sus sunt strâns legate de încercarea de a scoate psihologii din secțiile medicale (unde aceștia fac parte integrantă din echipa terapeutică) și izolarea lor în așa-zise „structuri de psihologie” obligatorii, această inițiativă reprezentând o ingerință directă în managementul sanitar.

6. Renunțarea la conceptul de pacient și înlocuirea forțată cu termenul “client” în toată metodologia CPR, fapt care demonstrează clar viziunea și atitudinea total diferită între cum privim noi relația cu pacientul, care se află în centrul sistemului de sănătate în care ne desfășurăm activitatea și atitudinea / relaționarea mercantilă promovată de CPR.

7. Nerecunoașterea și refuzul sistematic al CPR privind recunoașterea vechimii și experienței profesionale prin acordarea de grade profesionale raportate la sistemul sanitar, conform legislației psihologii fiind puși în imposibilitatea de a-și dovedi experiența în fața angajatorului conform grilelor de salarizare specifice personalului medical din sistemul sanitar, fiind astfel privați de drepturile financiare cuvenite.

8. Acordarea de către CPR certificatelor de liberă practică ca “psiholog clinician” unor psihologi fără nicio legătură cu setup-ul clinic sau cu sistemul sanitar. În momentul de față, majoritatea psihologilor clinicieni din România lucrează în instituții publice de asistență socială sau autorități locale și nu au intrat decât întâmplător într-un spital.

Exemplele pot continua dar credem că situația actuală, cu anularea procesului legislativ, scandalurile pe ultimele trei tentative de a schimba legea psihologiei și multiplele abuzuri la care noi considerăm ca suntem supuși sunt un argument destul de puternic pentru intervenția MS în sensul protejării noastre, a angajaților psihologi din sistemul sanitar, cu măsuri concrete precum reintroducerea registrelor de specialiști la DSP-uri, recunoașterea psihologiei medicale ca specialitate distinctă care să ne departajeze de asistență socială și funcționari publici pe cei care lucrăm cu pacientiii în sectiiile medicale ale unităților sanitare sau chiar reintroducerea comisiei de psihologie din cadrul MS care să lucreze la procedurarea activității, la recunoașterea parcursului de învățământ continuu relevant și chiar la organizarea examenelor de grad în psihologia medicală.

Referitor la discuțiile cu privire la coeficienții de salarizare din propunerea de lege a salarizării, vă rugăm să ne sprijiniți în diferențierea față de colegii din asistența socială (DGASPC-uri, instituții sociale, etc) prin promovarea unei grile care să recunoască rolul psihologilor medicali în echipa terapeutică (în psihiatrie, dializă, oncologie, ATI, hematologie, pediatrie, îngrijiri paliative, etc). În acest sens, propunem următorii coeficienți, care ne situează sub colegii farmaciști dar peste colegii fiziokinetoterapeuți, având în vedere și nivelul de studii (facultate plus masterat clinic obligatoriu pentru gradul de psiholog clinician specialist) plus formări și specializări obligatorii la Colegiul Psihologilor din România:

Psiholog principal 2,30

Psiholog specialist 2,15

Psiholog practicant 1,90

Psiholog stagiar 1,75

Am luat in calcul nu doar nivelul de studii ci și importanța activității pentru pacient și faptul ca suntem membrii în echipa terapeutică, implicați direct în procesul de diagnostic și terapeutic în multiple specialități. Legea precedentă acordă un procent de 10% psihologilor cu specialitatea psihologie clinică, tocmai pentru a ne diferenția și a recunoaște importanța activității specifice în beneficiul pacienților.

Domnilor miniștrii și parlamentari, vă asigurăm de respectul nostru și sperăm să acceptați un dialog cu reprezentanții noștri, a colegilor medicilor și asistenților din echipa terapeutică, pentru așezarea acestei profesii nobile pe locul meritat în sistemul sanitar, în beneficiul pacienților!

Semnăturile de adeziune la prezenta se văd în comentarii. Ar fi de precizat faptul ca suntem aproximativ 400 de psihologi in spitalele de stat din Romania, din datele pe care le avem la dispoziție.